O scrisoare deschisă la adresa homofobiei

Scris dintr-o perspectivă heterosexuală¹

---

^{Scriu asta pentru că suntem în secolul 21 și ne folosim de orientarea sexuală ca fiind un criteriu definitoriu pentru alcătuirea unei etichete individuale.}

^{Așadar, dragilor, ce este homofobia? Etimologia cuvântului este destul de prost aleasă, dar, în același timp, destul de ironică aș zice: „fobie” – „frică” , „homo” – „om” ( greacă). Prin urmare, ne este frică de oameni. De fapt, cred că e destul de bine ales cuvântul. Dar se pare că definiția cuvântului nu este chiar logică. DEX-ul ne spune ceva de repulsie si dezaprobare față de persoane care au o altă orientare sexuală decât heterosexualitatea. Putem încadra ușurel fenomenul ca fiind o xenofobie.}

^{XENOFOBÍE s. f. Atitudine de teamă, respingere și ură față de persoanele străine de grupul etnic din care face parte subiectul}

^{Cu alte cuvinte, încuiere. Nu cred că sunt capabil să pot lupta cu toate formele de xonofobie, așa că rămân deocamdată cu sabia scoasă la gâtul celui mai mare adept al său – homofobia.}

^{Este destul de ciudat cum continuăm să facem ceva doar pentru că majoritatea o face. Ai zice că evoluăm. Dacă ieșim la un mic studiu și întrebăm persoane aleatorii pe stradă de ce sunt homofobi, vom primi o majoritate de răspunsuri constânt în argumente precum „Dă-i dracului de poponari, se fut în cur, băga-mi-aș pula în rasa lor”.}

^{Bineînțeles că există și oameni mai cizelați, bătrâni, în general, care Îl invocă pe Dumnezeu și mistica biblie pentru a explica diavolescul păcat de a nu fi născut heterosexual.}

^{Simt nevoia să clarific acest lucru acum: În ciuda a ce spun măicuțele, orientarea sexuală este prezentă în ADN-ul nostru, iar așa cum ne este destinat să ne naștem cu ochi căprui, păr blond și cinci degete la picioare, ne este destinat să ne naștem heterosexuali, homosexuali, bisexuali asexuali.}

^{Datorită unor aspecte biologice destul de delicate, însă, nu se moștenește atât de ușor. Slavă Domnului. Asta ne mai lipsea. O țară plină de poponari.}

^{Nu știu dacă suntem cu toții conștienți, dar „neheterosexualitatea”, în toate formele ei, este la fel de prezentă și în regnul animal. Oare să fi ales ele să fie așa, ca să fie mai cool? Oare sunt mutante modificate genetic? Nu, cu siguranță este mâna încornoratului. Nu înțeleg ce mai așteptăm și nu le incinerăm. Ah, stai, ele nu ne deranjează cu nimic. Pe când oamenii, să dea dracii în ei de oameni! Ia uite ce prostii pe ei, să fie gay!}

Homosexualitatea este prezentă în peste 1500 de specii. Homofobia doar într-una .
Cine este anormal acum?

^{Sigur că întotdeauna vor exista oameni cu cu o părere diferită și că nu îi putem salva pe toți, dar ar fi frumos, totuși, să încercăm sa o facem cu cei care sunt prinși inconștient în efectul de turmă. S-ar putea ca astfel să ne referim la toți, dar asta e altă discuție.}

^{De unde această ură pentru apartenența LGBT?}

^{Păi, ca și băiat, este sfidător, rușinos și de neacceptat să vezi un băiat machiat, cu dresuri și unghii ojate, mișcându-și fundul mai ceva ca o desfrânată prin cluburi.}

^{Ei bine, dragilor, aici nu ne mai confruntăm cu o problemă de natură sexuală, ci cu o anomalie de ordin mintal. Aici este greșeala. Blamăm tot ce ne disturbă pe orientarea sexuală a individului din care face parte (în cazul în care acesta nu este hetero).}

^{O altă categorie de homofobi care îmi place este aceea a bărbaților care sunt de acord cu lesbianismul, dar doar atât. Toate bune și frumoase, dar prostia este la fel de mare ca și surprinderea lor atunci când intră cu fetele acelea drăguțe în dormitor, iar ele refuză să se aproprie de el. (Sigur că mă refer aici la lesbiene, nu la show-ul ieftin de impresie sau la bisexuale.) E acel „hai, fetelor, gata joaca, veniți la tata” pe care nu sunt conștienți că nu îl vor pimi.}

^{Bun. Nu îi suportăm asta e. Nu sufăr eu să existe cineva diferit de mie pe această planetă. Mă supăr pe ei și nu îi bag în seamă. Nu e cea mai bună abordare, dar, dacă ați observat, asta cer acum cei homosexuali si bisexuali. Pentru că primul stadiu a fost depășit deja. S-au obișnuit să fie urâți și tratează indiferent pe cei care o fac. Doar că tabăra homofobă nu este mulțumită.}

^{-Hei, îi urâm. Trebuie să îi doară și să sufere. De ce nu ne arată asta? Cred că suntem prea blânzi. Oare cred că i-am acceptat dacă nu îi băgăm în seamă? În niciun caz!}

^{Și totuși, încă nu este de ajuns. Putem să îi batjocorim cât vrem, dar ei încă au aceleași drepturi ca și noi, cei superiori. Asta trebuie shimbat.}

^{Sâ vedem ce putem face.}

^{Alineatul 1 din articolul 48 definește căsătoria ca fiind ,,uniunea liber consimțită între soți”. Asta nu sună bine. „uniunea liber consimțită între bărbat și femeie”. Acum e mult mai bine.}

^{Regulile noastre – drepturile noastre, nu vi le dăm!}

^{În România, copiii care fug din orfelinate și centrele de plasament nu mai sunt numărați de autorități. În București, sunt în jur de 6000. Mai sunt câteva mii și în restul țării. Copiii străzii trăiesc în canale, sub poduri, în „orașul de sub oraș” și sunt ignorați de societate și autorități.}

^{În România, la fiecare 30 de secunde o femeie este victimă a violenței domestice. În 2007 au fost înregistrate 4500 victime dintre care 50 au decedat. 56% dintre cazurile de violență domestică au fost înregistrate în mediul urban, iar 44% în mediul rural. În 2010 aproape 12.000 de femei au căzut victime ale violenței domestice. 99 au murit. În primele 3 luni ale anului 2011 au fost înregistrate 1.400 de cazuri de violență domestică. 27 de persoane au murit.}

^{În România anului 2010, școlile se situau pe locul doi într-un clasament în ceea ce priveşte violenţa în unităţile şcolare. În ultimii ani, în şcolile din România mai mulţi elevi au fost înjunghiaţi de colegi de-ai lor sau de persoane străine.}

^{În România, în anul 2015 au intrat în sistemul sanitar 3.000 de medici şi au ieşit 3500, iar spitalele au rămas cu doar 13.500 de medici, jumătate faţă de nivelul din urmă cu 3 ani. În schimb, numărul parlamentarilor a crescut de la de la 470 la 588. Problema lipsei medicilor începe să fie din ce în ce mai serioasă, în condiţiile în care nu se ia nicio măsură care să poată opri exodul acestora.}

^{În România, se pierd 3 hectare de pădure pe oră, 62 de cazuri de tăieri ilegale înregistrându-se în fiecare zi, potrivit ultimului raport Greenpeace, care a monitorizat defrişările ilegale în perioada 2013-2014.
Dar nu vă faceți griji! Căsătoria este acum uniunea liber consimțită între bărbat și femeie. Putem dormi liniștiți.}

^{Cum putem avea respect față de o persoană cu dizabilități , dar nu și față de o persoană homosexuală?}

^{Chiar se mai crede că este o alegere?}

^{În cazul ăsta, mă întreb cine și-ar mai dori sa fie poponar în ziua de azi, si, mai specific, în România.}

---

1-până la urmă, chiar contează?

Referințe statistici: Doina Antohi, http://www.youngnation.ro

Ne dorim o ceaşcă de cafea pe care să o putem savura cu leneveală în dimineţile de sâmbătă. Ne dorim o nouă pereche de pantofi cu care să putem face fotografii artistice picioarelor. Ne dorim o relaţie oficială pe Facebook, unde toată lumea să poată comenta şi aprecia. Ne dorim postarea care să se încadreze la #relationshipgoals. Ne dorim o întâlnire pentru micul dejun de duminică; un partener cu care să mâncăm taco-ul, miercuri; cineva care să ne ureze o dimineaţă bună, joi. Dar suntem generaţia care nu îşi doreşte relaţii.

Trecem de la unul la altul, în speranţele de a ne găsi adevărată pereche. Ne construim partenerul ideal că şi cum am da o comandă pe eMag. Citim 5 moduri de a afla dacă este interesat de tine şi 7 căi de a o face să se îndrăgostească de tine. Încercăm să ridicăm o persoană la standardele noastre, că şi cum am respecta paşii unui proiect de pe Pinterest.
Investim în profilurile de Facebook mai mult timp decât în personalitatea noastră. Cu toate acestea, nu ne dorim o relaţie.

Vorbim şi scriem. Textăm şi sextăm. Ieşim pe afară şi pierdem timpul. Mergem şi bem ceva într-un bar – orice pentru a evita o adevărată „întâlnire”. Ne scriem ca să planificăm o ieşire. Pălăvrăgim timp de o oră, ca mai apoi să ne ducem acasă şi să pălăvrăgim prin mesaje. Renunţăm la orice şansă de a realiza o conexiune reală, jucând jocuri fără câştigători. Concurând pentru „Cel mai detaşat”, „Cea mai apatică atitudine” şi „Cel mai indisponibil emoţional”, sfârşim prin a-l castiga, de fapt, pe „Cel mai probabil să rămână singur”.

Ne dorim faţada unei relaţii, dar nu vrem munca uneia. Ne dorim ţinerile de mâna, dar fără contactul vizual. Ne dorim tachinarea, dar fără conversaţiile serioase; promisiunile drăguţe, dar fără angajamentele care vin odată cu ele; aniversările pe care să le sărbătorim, dar fără cele 365 de zile care le aduc. Ne dorim planurile de poveste pentru viitor, dar nu punem efort în „acum-ul” şi „aici-ul”. Ne dorim conexiuni profunde, dar, pe cât se poate, menţinând lucrurile superficial.

Ne dorim pe cineva care să ne ţină de mâna, dar nu vrem să îi punem puterea de a ne răni în mâinile sale. Ne dorim replicile magice de agăţat, dar nu vrem să fim „agăţaţi”. Ne dorim să ne îndrăgostim dintr-odată, dar, în acelasim timp, să rămânem siguri, independenţi şi stabili. Ne place să fim în permanenţă în căutarea unei relaţii, dar ne e frică să găsim una.

Nu ne dorim relaţii – vrem prieteni cu beneficii, „Netflix and chill” sau orice altceva ce ne dă iluzia unei relaţii, fără a fi implicaţi, de fapt, într-una. Ne dorim toate recompensele, dar niciun risc; tranzacţiile reuşite, fără niciun cost. Vrem să ne ataşăm – destul, dar nu prea mult. O luăm încet, să vedem unde duce. Stăm cu un picior înăuntru şi unul afară. Ţinem în permanentă un ochi deschis cu precauţie. Ţinem persoanele la o distanţă rezonabil de sigură. Ne jucăm cu sentimentele lor, dar cel mai mult, ne jucăm cu noi înşine.

Când treaba se apropie prea mult de adevăr, fugim. Ne ascundem. Plecăm. Are balta peste. Întotdeauna există o altă şansă de a găsi pe cineva. În ziua de astăzi, însă, nu prea există şansă de a-l păstra.

Ne aşteptăm să picăm pur şi simplu în fericire. Ne vrem perechea descărcată ca pe o aplicaţie: să o actualizăm de fiecare dată când apare un defect, să o putem compartimenta într-un folder şi să o ştergem atunci când nu mai avem nevoie de ea.
Nu, nu. Nu ne dorim să ne despachetăm bagajul sau, mai rău, să ajutăm pe altcineva să şi-l despacheteze pe al lui. Urâtul trebuie ţinut în spatele cortinei, imperfecţiunile acoperite cu un filtru Instagram. Ne încântă ideea de a iubi pe cineva, în ciuda defectelor sale. Cu toate acestea, ne ţinem scheletele închise în dulap, nelăsându-le să vadă lumina zilei.

Societatea ne-a învăţat că atât timp cât ne dorim ceva, îl merităm. Supraestimatele poveşti Disney ne-au învăţat că adevărată dragoste, sfârşiturile fericite şi sufletele pereche există pentru toată lumea. Aşa că nu mai depunem niciun efort şi ne întrebăm unde ne este prinţul sau prinţesa. Ne aşezăm supăraţi şi aşteptăm ca minunea să îşi facă apariţia. Unde este premiul de consolare? Ne-am arătat, suntem aici. Unde este relaţia pe care o merităm; dragostea promisă?

Ne dorim ceva care să ocupe locul, nu neapărat o persoană. Ne dorim un corp cald, nu un partener. Avem nevoie de cineva care să stea pe scaunul de lângă noi, în timp ce glisăm pierduţi în căutarea a ceva nou pe newsfeed. Deschidem o altă aplicaţie care să ne distragă de la vieţile noastre. Ne place să urmăm această linie de mijloc: pretinzând că nu avem sentimente şi emoţii, mergând pe stradă cu inima la vedere, vrând că cineva să aibă nevoie de noi, însă fără că noi să avem nevoie de cineva. Ne jucăm cu cineva doar că să îl testăm dacă intră în joc. Nu ne înţelegem pe deplin nici măcar pe noi înşine. Petrecem timp cu prietenii, discutând regulile, dar nu ştim nici măcar ce joc jucăm.

Pentru că problema cu generaţia noastră care nu îşi doreşte relaţii este că, la urma urmei, o facem.

---

 

Iubim pentru că e la modă

---

Nu am înțeles niciodată cum unii pot scrie biografii despre propriile lor vieti. Doar gândul că se întamplă așa ceva îmi lasă un gust amar. E acel parapon cum că viața altora ar fi mai interesantă.

Nu  m-am gândit vreodată că aș putea scrie asa ceva. Nu m-am gândit, de fapt, că aș putea scrie ceva despre mine care să fie destul de interesant și care ar putea folosi vreodată cumva cuiva.
Și nici nu o voi face. Voi aduce doar lucrurile la o formă mai generală și am să încerc să las loc de interpretat.

Am făcut această tentativă de introducere pentru că e primul meu articol și nu ar fi fost ok să intru direct în pâine.

---

E trist să vezi adolescenți plângând, declarându-se înșelați, dezamagiți sau mai știu eu ce alte lexicale care tind să facă parte din familia consecințelor unei relații nereușite.

Din ce în ce mai multe fetițe pledează în fața lui Cupidon după ce își glisează degetul pe iPhone^[1] și citesc dureroasele mesaje de despărțire de la iubi^[2]

Nu e trist pentru că îți pare rău pentru durerea lor. E trist să vezi cum se percepe dragostea într-un număr crescând al adepților generațiilor noi.

Știi, am început să cred că premiza „dacă nu iubești, nu exiști” a fost dusă la un cu totul alt nivel.

A devenit un distrugător psihic faptul ca nu avem pe cineva pe care să îl considerăm „al nostru”, ca mai apoi acest cineva să dispară, făcând și lăsând loc de o și mai mare distrugere pentru a putea lua totul de la capăt. Această goană este percepută acum ca fiind dragostea. Și nu avem nimic împotrivă, pentru că ni se spune că dragostea doare, în dragoste și în război totul e permis, dar și că dragoste fără certuri nu există. Această idee a dragostei  în jurul căreia orbitează aceste vorbe de duh cu menirea de a justifica toate copilărismele definesc sentimentul de iubire. Asta este trist.

Companiile se folosesc de prostia noastră, aruncând inimioare sau pupici în reclame si materiale promoționale pentru a ne atrage. Și funcționează, pentru că subconștientul nostru va înțelege că produsul respectiv este asociat, intr-un mod sau altul, cu satisfacerea dorinței de a fi iubit.

Iubim pentru ca e la modă

Percepem dragostea ca pe o necesitate.

Ceea ce nu înțelegem este că dragostea este o necesitate sufletească, or tipul ăsta de necesitate nu poate fi dresă de către noi. Dacă avem nevoie de hrană, mâncăm; dacă avem nevoie de somn, dormim; dacă avem nevoia de apă, bem.

Dar dacă avem nevoie de dragoste? 

Iubim. Aici este problema.

Influența prost înțeleasă face din obsesia noastră deja existentă penrtu dragoste o aspirație catre ideal, fără de care nu putem concepe un trai corespunzător.
În fine. Să vorbim acum despre dragostea „adevărată”. Din câte vedem, dragostei i s-au atribuit, in timp, câteva calități pe care nu orice dragoste le poate avea. E mare buba. Iar dacă spunem „adevarată”, „pură” sau orice alt grad de comparație, automat de gândim la ceva mai intens.

Eu tind să cred, totuși, că aceste caracteristici sunt niște calități definitorii ale dragostei, și nu ceva opțional.

Iată câteva diferențe între dragoste și micile pasiuni, pe care le voi numi „relații de nevoie”

• În primul rând, putem depista dragostea ușor atunci când apar conflictele. În relațiile de nevoie, certurile sunt dese și niciodată rezolvate pe deplin. Problema declanșatoare rămâne și va fi adusă în discuție de fiecare dată când se va ivi ocazia.În iubire, neînțelegerile se rezolvă prin comunicare și ambii participanți vor să afle cu ce au greșit în punctul celuilalt de vedere și vor reflecta asupra acestuia.

• În relațiile de nevoie, vor exista întotdeauna apelative superlative. Perfecțiunea va fi la ordinea zilei, iar defectele vor fi ignorate.  Dragostea presupune recunoașterea defectelor, discutarea și înțelegerea lor. Nu ne este temă să spunem ceva ce ne deranjează pentru că știm că vom fi înțeleși și iubiți în ciuda greșelilor.

• Relațiile de nevoie presupun oferirea unor chestiuni, cu speranța ca acestea îl vor ține pe celălalt aproape. Lucrul ăsta nu face decât să dea sentimentul celeilalte persoane de obligație interioară. Se va simți obligat să aprecieze și să se arate recunoscător. Iubirea presupune darea din toată inima, fără așteptări sau compromisuri. E atunci când dai din preaplinul inimii tale.  

• În relațiile de nevoie persistă insecuritatea. Ne vom întreba din ce în ce mai des ce e bine să facem pentru a-i fi celuilalt pe plac. Dragostea oferă sentimentul de siguranță și încredere. Suntem conștienți că amândoi avem control asupra relației și nu vom renunța prea ușor.

Ultimatul: sexualitatea

• Nevoia din relațiile de nevoie este reprezentată de acest punct. Sexualitatea este un lucru absurd de important. Meticulozitatea machiajului și  migala frizurii nu pot lipsi sub nicio formă. În dragoste, sexualitatea este importantă, dar nu reprezintă polul relației. Simțim că suntem plăcuți și asta ne face fericiți, ne face să iubim mai mult. Împărtășim aceleași idei pe această temă și este foarte simplu să petrecem timp discutând despre orice.

Dacă simți că nu te regăsești în descrierea cu caractere cursive a aspectelor, ar fi indicat să ai o discuție deschisă cu intitulatul partener, dar nu mai întâi de a avea una cu tine.

---

1 – sau, în funcție de posibilități și preferințe, utilizând deblocarea prin amprentă

2 – nume inconjurat de cele mai multe ori de inimi invaluite in toate culorile prezente in spectrul de lumina